Pacific Front transformă World of Warships într-o campanie tactică de flotă în care fiecare navă contează

Câştigarea unor angajamente individuale nu mai este suficientă. World of Warships a lansat Pacific Front odată cu Update 15.9, transformând conceptul tactic de tip carte introdus de Dunkirk 1940 într-o campanie mult mai amplă în care jucătorii îşi construiesc o flotă, îi păstrează puterea pe parcursul mai multor etape, gestionează resurse limitate şi decid ce bătălii merită purtate înainte de a înfrunta ţinta principală finală.

Ghidul detaliat Pacific Front Full Gameplay & Strategy Guide al Wargaming explică mai în profunzime cum funcţionează modul, iar distincţia importantă este că acesta nu e un alt tip tradiţional de bătălie navală. Jucătorii preiau efectiv rolul unui amiral deasupra câmpului de luptă, desfăşurând unităţi abstractizate de nave împotriva formaţiunilor inamice şi gestionând o operaţiune de la început până la sfârşit. Fiecare decizie contează: daunele persistă, modificatorii sunt consumaţi, unităţile valoroase pot deveni indisponibile, iar urmărirea fiecărei recompense posibile poate lăsa o flotă prea slabă pentru a supravieţui confruntării finale. Evenimentul este disponibil direct în World of Warships şi printr-un browser web, iar progresul duce, în final, la distrugătorul premium american de Tier VI Monaghan.

Pacific Front preia conceptul Dunkirk 1940 şi construieşte în jurul lui o campanie reală

Oricine a jucat Dunkirk 1940 în timpul Update 14.4 va recunoaşte imediat fundaţia de bază. Evenimentul anterior reprezenta navele ca fiind carduri cu valori individuale de Power şi abilităţi direcţionale, apoi cerea jucătorilor să le poziţioneze împotriva cardurilor inamice cât mai avantajos. A fost suficient de popular încât Wargaming a confirmat la începutul acestui an că sistemul de bază se va întoarce într-o formă mai ambiţioasă.

Pacific Front este acea evoluţie.

În loc să selecteze în mod repetat misiuni izolate, jucătorii aleg acum o Operaţiune dintre mai multe disponibile pe biroul lor de comandă. Fiecare Operaţiune reprezintă o campanie completă care conţine mai multe Etape consecutive, iar fiecare Etapă este împărţită în mai multe Bătălii identificate drept Key Points.

Acele bătălii duc, în cele din urmă, către o confruntare finală, ceea ce înseamnă că obiectivul nu e doar să câştigi întâlnirea imediată. O flotă puternică la începutul unei Operaţiuni se poate deteriora treptat din cauza desfăşurărilor proaste, bătăliilor inutile sau modificatorilor rău aleşi, lăsând jucătorul incapabil să facă faţă Ţintei Primare care aşteaptă la final.

Această structură persistentă este cea mai mare diferenţă faţă de Dunkirk 1940. Wargaming a luat practic vechiul puzzle tactic şi l-a înconjurat cu managementul resurselor, uzura şi planificarea traseului.

Fiecare bătălie e un puzzle tactic patru contra patru

Bătăliile individuale din Pacific Front pun până la patru unităţi prieteneşti împotriva a patru unităţi inamice.

Fiecare navă prietenească înfruntă direct inamicul poziţionat opus ei, deci a avea pur şi simplu cel mai mare număr combinat de Power nu este suficient. Locul în care este plasată fiecare unitate poate influenţa semnificativ rezultatul pentru că unele nave oferă buff-uri direcţionale aliaţilor sau debuff-uri inamicilor.

Interfaţa comunică aceste relaţii prin săgeţi. Indicatoarele verzi arată unde o unitate poate întări un aliat, iar cele roşii afişează direcţia unui posibil debuff. Unitatăţile inamice pot avea, de asemenea, vulnerabilităţi care le fac mai susceptibile la anumite efecte.

Asta transformă poziţionarea în fundamentul sistemului de luptă. O unitate uşor mai slabă poate deveni alegerea corectă dacă plasarea ei într-un anumit slot întăreşte două alte nave sau exploatează o vulnerabilitate a inamicului. În schimb, irosirea unui buff important prin plasarea sursei pe partea greşită a formaţiei poate lăsa o flotă puternică sub potenţial.

Lecţia de bază este simplă: Power trebuie evaluat pe întreaga formaţie, nu navă cu navă. Înainte de a începe o bătălie, jucătorii ar trebui să privească interacţiunile dintre toate unităţile de pe tablă, nu doar să potrivească cel mai puternic card prietenesc cu cel mai puternic adversar.

Power brut nu garantează victoria

Există o altă complicaţie. Numărul afişat pe o unitate nu este neapărat exactă puterea pe care o va produce când începe combatul.

Power-ul real al unei nave pe câmpul de luptă este influenţat de HP-ul rămas, modificatorii activi, buff-uri şi alte efecte. Wargaming aplică, de asemenea, o mică variaţie aleatorie când jucătorul începe bătălia, ceea ce înseamnă că un meci aparent egal poartă un risc suplimentar.

Acea aleatorietate este deliberat limitată, dar schimbă modul în care trebuie evaluate desfăşurările sigure. A potrivi o unitate prietenească de 100 Power cu o unitate inamică de 100 Power şi a presupune că rezultatul e garantat este o strategie proastă pentru că valoarea finală poate oscila puţin în ambele direcţii.

Când e posibil, jucătorii ar trebui să creeze un avantaj clar de Power, nu o egalitate teoretică. Buff-urile direcţionale şi debuff-urile inamice devin deosebit de valoroase exact din acest motiv: măresc marja de eroare şi reduc şansa ca o mică variaţie aleatorie să transforme o desfăşurare rezonabilă într-o luptă pierdută.

Condiţiile de luptă pot complica şi mai mult aceste calcule. O Operaţiune poate impune efecte care slăbesc anumite unităţi prieteneşti, întăresc forţele inamice sau introduc alte restricţii. Unele Key Points pot chiar elimina dezavantaje care afectează bătăliile ulterioare, făcându-le strategic valoroase chiar dacă nu sunt întotdeauna necesare pentru progres.

Ruta cea mai scurtă printr-o Etapă nu este, prin urmare, automat şi cea mai sigură pe întreaga Operaţiune.

Trei segmente de HP fac uzura adevăratul inamic

Fiecare unitate intră într-o Operaţiune cu trei segmente de HP.

Participarea la o bătălie costă un segment, iar pierderea de HP reduce şi Power-ul efectiv al unităţii. O navă cu două segmente este, prin urmare, nu doar mai aproape de a fi eliminată; este mai slabă decât era când era complet sănătoasă.

Când o unitate ajunge la zero HP, nu mai poate participa în acea Operaţiune.

Asta creează o resursă pe care Wargaming nu a trebuit să o considere în Dunkirk 1940: rezistenţa flotei.

În timpul unei singure Etape, fiecare unitate poate fi asignată doar unui singur Key Point. Odată ce jocul avansează la Etapa următoare, unităţile supravieţuitoare devin din nou disponibile, dar păstrează daunele suferite anterior. O navă folosită repetat pe parcursul unei Operaţiuni poate, astfel, ajunge la confruntarea finală la o fracţiune din eficacitatea iniţială.

Dacă fiecare navă din flotă ajunge la zero HP, Operaţiunea completă este pierdută.

Asta face din suprautilizarea unei unităţi puternice una dintre cele mai uşoare greşeli de făcut. Cea mai puternică navă poate rezolva o confruntare incomodă la început, dar utilizarea ei repetată poate însemna a ajunge la Ţinta Primară fără unitatea capabilă să o înfrunte.

O abordare mai bună este să tratezi HP-ul aproape ca muniţie. Foloseşte suficientă forţă pentru a obţine o victorie sigură, dar evită să cheltuieşti unităţi de elită în confruntări pe care nave mai ieftine sau mai slabe le pot gestiona fiabil.

Modificatoarele de reparare trebuie folosite înainte ca o navă să ajungă la zero

Există o modalitate de a inversa o parte din acea uzură.

Anumiţi modificatori pot restaura HP unităţilor avariate, permiţând unei nave importante să rămână utilă pe parcursul unei Operaţiuni mai lungi.

Restricţia este critică: o unitate trebuie reparată înainte de a ajunge la zero HP. Odată complet epuizată, ea devine indisponibilă pentru restul încercării şi nu poate fi pur şi simplu revigorată ulterior.

Asta face segmentul final de viaţă fundamental diferit de primele două.

O navă aflată pe un singur segment de HP poate fi încă utilizabilă, dar a o desfăşura înseamnă a accepta că unitatea ar putea dispărea imediat după aceea. Dacă acea navă oferă un efect direcţional rar sau e una dintre piesele cele mai puternice din flotă, repararea ei înainte de angajamentul următor poate fi mult mai valoroasă decât achiziţionarea unui alt upgrade de sacrificiu.

Jucătorii ar trebui, prin urmare, să nu gândească reparaţiile pur şi simplu în termeni de restaurare a Power-ului. Scopul lor real este păstrarea unităţilor strategic importante care nu pot fi înlocuite uşor în timpul Operaţiunii curente.

Vestea bună este că daunele sunt limitate la Operaţiunea în care au apărut. Începerea unei noi Operaţiuni reface automat întreaga flotă, astfel că jucătorii nu trebuie să menţină o economie permanentă de reparaţii pe tot parcursul evenimentului Pacific Front.

Fleet Supplies forţează alegerea între o flotă mai mare şi bătălii mai puternice

Câştigarea duelurilor faţă în faţă acordă resurse, iar Fleet Supplies funcţionează ca principala monedă folosită în timpul unei Operaţiuni.

Acele Supplies pot fi investite în două moduri fundamental diferite.

Primul este extinderea flotei. Când achiziţionezi o unitate nouă, jucătorilor li se oferă trei nave selectate aleatoriu şi aleg una pentru recrutare. O flotă mai mare creează mai multă flexibilitate la desfăşurare şi reduce nevoia de a expune aceleaşi unităţi la uzură în mod repetat.

A doua opţiune este cumpărarea de Common Modifiers care pot întări temporar o navă înainte de o bătălie.

Asta creează o tensiune economică utilă. Cheltuielile agresive pentru nave noi îmbunătăţesc flexibilitatea pe termen lung, dar adunarea unei flote mari e inutilă dacă niciuna dintre acele nave nu poate depăşi Key Point-ul dificil imediat înainte. În schimb, cumpărarea repetată de modificatori temporari poate câştiga confruntări timpurii, dar poate lăsa jucătorul cu prea puţine unităţi sănătoase pentru etapele ulterioare.

Nu există un raport universal corect pentru că structurile Operaţiunilor, unităţile disponibile şi alegerile de recrutare aleatorii variază. Principiul general cel mai sigur este să construieşti suficientă adâncime în flotă astfel încât nicio navă să nu devină indispensabilă, apoi să păstrezi nişte Supplies pentru situaţii în care un modificator poate transforma o bătălie periculoasă într-o victorie sigură.

Common şi Rare Modifiers nu trebuie tratate la fel

Pacific Front conţine două niveluri de modificatori.

Common Modifiers pot fi cumpărate cu Fleet Supplies şi sunt, prin urmare, relativ de înlocuit. Rare Modifiers nu pot fi pur şi simplu cumpărate. Trebuie câştigate prin recompense de bătălie sau prin pista de progres mai largă şi oferă efecte mai puternice.

Fiecare unitate poate purta un Common Modifier şi un Rare Modifier, iar ambele sunt consumate după încheierea bătăliei.

Această ultimă detaliu e important.

Un Rare Modifier nu e un upgrade permanent ataşat unei unităţi preferate. Folosirea lui pentru a distruge uşor un inamic timpuriu iroseşte ceva care ar fi putut transforma confruntarea finală.

Prin urmare, cea mai bună strategie este să rezervi Rare Modifiers pentru bătălii care schimbă cu adevărat traiectoria unei Operaţiuni: un Key Point dificil care blochează progresul, o bătălie a cărei finalizare elimină un dezavantaj serios din etapele ulterioare sau chiar Însuşi Primary Target-ul final.

Common Modifiers pot fi folosite mai liber pentru că Fleet Supplies oferă o cale reînnoibilă de a le înlocui, deşi cheltuielile neglijente pot încă dăuna economiei flotei.

Pacific Front recompensează jucătorii care recunosc diferenţa dintre a câştiga o bătălie şi a cheltui eficient pentru a câştiga o bătălie.

Nu trebuie să clarifici fiecare Key Point

Una dintre cele mai importante decizii de design ale Pacific Front este că finalizarea unei Etape nu necesită distrugerea fiecărei formaţiuni inamice.

Jucătorii trebuie doar să învingă numărul necesar de inamici pentru a debloca Etapa următoare.

Asta oferă fiecărei Operaţiuni o alegere semnificativă între eficienţă şi completare.

O flotă care a suferit deja daune semnificative poate avansa de îndată ce cerinţa minimă e îndeplinită, păstrând HP-ul şi modificatorii rămaşi pentru etapele ulterioare. O flotă mai puternică poate, în schimb, continua să elimine Key Points opţionale pentru a obţine recompense adiţionale.

Parcurgerea completă a unei Operaţiuni oferă un bonus pentru Perfect Completion.

Isprava va fi, desigur, să urmăreşti Perfect Completion de fiecare dată, dar a face asta fără discernământ este exact modul în care o flotă sănătoasă poate fi decimată înainte de Primary Target. Recompensele suplimentare contează doar dacă Operaţiunea rămâne câştigabilă.

Jucătorii ar trebui să evalueze Key Points opţionale în funcţie de trei factori: costul probabil în HP, recompensa oferită şi dacă înfrângerea acelui inamic îmbunătăţeşte condiţiile ulterioare. Dacă bătălia consumă o unitate ireparabilă pentru o recompensă modestă, să o sari e probabil decizia strategică mai puternică.

Dacă, însă, elimină un debuff major din etapa finală, atunci calculul se schimbă complet.

Primary Target este pentru care întreaga Operaţiune ar trebui să se pregătească

Fiecare Operaţiune se încheie cu o Primary Target.

Unele sunt comandanti inamici generici, în timp ce opt ţinte posibile sunt numite după participanţi istorici din teatrul Pacific. Indiferent de identitate, aceste întâlniri funcţionează ca lupta de tip boss a Operaţiunii curente.

Înfrângerea Primary Target oferă întotdeauna Progress Tokens, iar unităţile suplimentare din bătălia finală pot oferi şi ele mai multe.

Asta înseamnă că tot ceea ce se întâmplă înainte de Etapa finală ar trebui privit în ultimă instanţă ca pregătire pentru această confruntare. Creşterea flotei, păstrarea HP-ului şi gestionarea modificatorilor au puţină valoare dacă jucătorul ajunge fără suficient Power pentru a învinge ţinta.

De asemenea, schimbă modul în care ar trebui evaluate bătăliile opţionale. Un demers pentru Perfect Completion care lasă fiecare navă importantă cu un singur HP poate, din punct de vedere tehnic, să extragă mai multe recompense din etapele anterioare, dar poate transforma confruntarea finală într-un pariu inutil.

Operaţiunea ideală nu este neapărat cea în care fiecare bătălie este câştigată.

Este cea în care flota ajunge la angajamentul decisiv cu suficiente resurse pentru a câştiga confortabil.

Abandonarea unei Operaţiuni e uneori mai bună decât a forţa o înfrângere

Pacific Front oferă jucătorilor mai multe căi de ieşire atunci când o Operaţiune începe să se prăbuşească.

O Operaţiune activă poate fi abandonată, permiţând jucătorului să păstreze recompensele deja câştigate în timpul acelei încercări înainte de a trece la o altă Operaţiune. Compensarea este că Operaţiunea abandonată nu poate fi pur şi simplu rejucată în aceeaşi stare.

Opţiunea mai drastică este Reset.

Resetarea elimină progresul şi recompensele curente ale rundei, revenind practic Operaţiunea la o stare curată. Regulile finale din Update 15.9 specifică, de asemenea, că resursele cheltuite în timpul acelei runde sunt restaurate, inclusiv modificatorii consumaţi şi HP-ul unităţilor, permiţând jucătorului să reconsidere întreaga strategie în loc să continue cu o flotă compromisă.

Înţelegerea diferenţei previne o greşeală strategică comună.

Dacă runda a generat deja recompense valoroase dar flota rămasă pare incapabilă să învingă ţinta finală, abandonarea poate fi alegerea raţională pentru că acele câştiguri sunt păstrate. Dacă problema a fost o eroare clar identificabilă în desfăşurarea timpurie şi jucătorul vrea să încerce aceeaşi Operaţiune din nou de la zero, Reset oferă soluţia mai curată.

Continuarea doar pentru că s-a investit deja timp este cea mai proastă opţiune când starea flotei e evident iremediabilă.

Buff-urile direcţionale fac planificarea formaţiei mai importantă decât acumularea unei singure unităţi puternice

Cele mai puternice flote nu vor fi neapărat cele care conţin cele mai mari valori individuale de Power.

Unele unităţi oferă bonusuri într-o direcţie specifică, permiţând unei nave să întărească o alta alături. Debuff-urile funcţionează similar împotriva adversarilor şi pot fi deosebit de eficiente când un inamic are vulnerabilitatea corespunzătoare.

Aceasta introduce un strat de construire a formaţiei similar cu acelea din RPG-urile tactice.

O unitate cu Power de bază uşor mai mic poate deveni disproporţionat de valoroasă dacă efectul său direcţional îmbunătăţeşte mai multe confruntări importante. În termeni practici, recrutarea unei noi nave ar trebui să implice privirea la ce adaugă ea reţelei de interacţiuni a flotei, nu doar dacă numărul ei este mai mare decât al unei unităţi existente.

Acelasi principiu se aplică şi la desfăşurare. Jucătorii ar trebui să poziţioneze mai întâi unităţile orientate spre suport, să identifice sloturile care primesc bonusurile şi apoi să determine care nave de luptă beneficiază cel mai mult de ocuparea acelor poziţii.

Vulnerabilităţile inamice ar trebui inspectate înainte de a se angaja modificatori, pentru că un debuff disponibil natural poate produce acelaşi avantaj fără a consuma nicio resursă temporară.

Pacific Front e la cel mai strategic când mai multe avantaje mici sunt stivuite înainte de a apăsa Start Battle.

Recrutarea aleatorie face flexibilitatea mai valoroasă decât căutarea unei flote perfecte

Extinderea flotei oferă întotdeauna trei unităţi oferite aleatoriu.

Asta înseamnă că jucătorii nu pot planifica o rundă întreagă în jurul achiziţionării unei anumite nave specifice.

O strategie de succes trebuie, în schimb, să se adapteze la combinaţiile care devin disponibile. Uneori cea mai bună opţiune va fi un alt atacant cu Power mare. Într-o altă rundă, o unitate mai slabă, dar cu un buff direcţional deosebit de util, poate rezolva mai multe probleme decât upgrade-ul numeric evident.

Această aleatorietate descurajează, de asemenea, ghidurile rigide construite în jurul unei singure compoziţii ideale de flotă.

Pacific Front este, în esenţă, un mod de luare a deciziilor, iar o parte din această luare a deciziilor vine din a extrage valoare din opţiuni de recrutare imperfecte.

Jucătorii care înţeleg buff-urile, gestionarea HP şi modificatorii ar trebui să poată transforma o flotă doar adecvată într-una câştigătoare.

Jucătorii care urmăresc pur şi simplu cele mai mari valori de Power pot descoperi că au mai multe nave puternice dar niciun mod eficient de a le desfăşura împreună.

Progress Tokens duc la Monaghan

Finalizarea Operaţiunilor şi înfrângerea Primary Targets acordă Progress Tokens, care avansează pe pista de recompense dedicată a Pacific Front.

Premiul final este Monaghan, un distrugător premium american de Tier VI.

Monaghan este un distrugător din clasa Farragut cu un grad neobişnuit de flexibilitate de configurare pentru tier-ul său. Configuraţiile alternative ale chilaei îi schimbă semnificativ armamentul: o configuraţie se concentrează mai mult pe caracteristicile sale de gunboat, în timp ce alta sacrifică o parte din artilerie în schimbul unor opţiuni de torpile mai puternice.

Poate, de asemenea, accesa Torpedo Reload Booster, creând posibilitatea lansării unui alt salve de torpile mult mai devreme decât ar aştepta un adversar.

Istoric, USS Monaghan a fost prezentă în timpul atacului de la Pearl Harbor şi a luptat apoi în mai multe campanii majore din Pacific, incluzând Bătăliile din Marea Coralilor şi Midway. A primit 12 stele de luptă înainte de a fi pierdută în timpul Taifunului Cobra în decembrie 1944.

Asta o face un punct culminant deosebit de potrivit pentru un eveniment construit în jurul teatrului Pacific, nu o navă premium aleatorie ataşată pistei de recompense.

Pacific Front poate fi jucat fără lansarea World of Warships

Una dintre cele mai neobişnuite caracteristici ale modului este că stratul strategic este accesibil atât din clientul World of Warships, cât şi direct printr-un browser.

Asta are sens pentru că Pacific Front nu necesită combat naval 3D normal. Bătăliile sunt rezolvate prin desfăşurarea unităţilor, calcule de Power şi interfaţa tactică de tip carte, astfel că Wargaming poate rula aceeaşi experienţă independent de clientul principal al jocului.

Pentru jucătorii care încearcă să finalizeze întreaga pistă de recompense, această flexibilitate poate fi deosebit de utilă. Managementul flotei şi progresul Operaţiunii nu trebuie restricţionate la perioadele când jocul complet rulează.

De asemenea, subliniază ce este cu adevărat Pacific Front.

Aceasta nu e o înlocuire pentru Random Battles, Operations sau pentru combatul convenţional din World of Warships. Este un strat strategic separat construit în jurul navelor şi istoriei jocului, conceput deliberat pentru a testa planificarea mai degrabă decât ţinta, poziţionarea pe un câmp de luptă 3D sau controlul direct al unei nave.

Cea mai sigură strategie este să gândeşti câteva bătălii înainte

Ghidul oficial face mecanicile relativ uşor de înţeles, dar a reuşi constant necesită a rezista tentaţiei de a optimiza doar bătălia afişată pe ecran.

O navă cu trei segmente de HP nu e doar mai puternică acum; reprezintă trei posibile desfăşurări viitoare. Un Rare Modifier nu e pur şi simplu Power gratuit suplimentar; e o soluţie pentru o problemă viitoare care poate fi mult mai dificilă. Un Key Point opţional nu merită automat curăţat doar pentru că există, şi o navă puternică nu e valoroasă dacă poziţionarea slabă împiedică buff-urile ei să contribuie.

Cea mai puternică strategie generală este, prin urmare, păstrare cu scop. Foloseşte unităţi mai slabe atunci când meciul permite confortabil, protejează navele cu efecte direcţionale valoroase, creează o marjă clară de Power în loc să pariezi pe egalităţi şi păstrează modificatorii rari pentru bătăliile care ameninţă cu adevărat runda. Perfect Completion ar trebui urmărit când flota poate absorbi uzura suplimentară, nu tratat ca obligatoriu indiferent de circumstanţe.

Cel mai important, jucătorii ar trebui să examineze întreaga Etapă înainte de a angaja unităţi. Deoarece fiecare navă poate participa doar la un Key Point în timpul acelei Etape, desfăşurarea unităţii perfecte în prima bătălie disponibilă poate lăsa o altă confruntare fără un răspuns viabil.

Pacific Front răsplăteşte planificarea pe straturi: mai întâi formaţia, apoi Etapa, apoi întreaga Operaţiune.

Wargaming a transformat un joc de cărţi temporar într‑un lucru mult mai ambiţios

Dunkirk 1940 a demonstrat că jucătorii World of Warships erau dispuşi să se angajeze cu un tip complet diferit de gameplay naval în Port. Pacific Front este încercarea Wargaming de a afla cât de departe poate fi împins acest concept.

Bătăliile de bază rămân intenţionat accesibile. Compară Power, poziţionează unităţile, exploatează buff-urile şi porneşte angajamentul. Complexitatea vine din conectarea acelor întâlniri între ele şi forţarea jucătorului să trăiască cu deciziile anterioare.

HP persistă.

Modificatorii dispar după utilizare.

Recrutarea e parţial aleatorie.

Bătăliile opţionale tentează jucătorii cu recompense suplimentare.

Primary Targets pedepseşte flotele care ajung epuizate.

Iar posibilitatea de a abandona sau reseta o Operaţiune înseamnă că recunoaşterea unei poziţii pierdute e în sine parte din strategie.

Asta face Pacific Front mult mai apropiat de o campanie tactică uşoară decât de structura de minijoc din care a evoluat. Nu încearcă să devină un joc de strategie naval complet independent, dar Update 15.9 oferă World of Warships ceva ce rar oferă: oportunitatea de a comanda flota, nu doar o singură navă din ea.

Pacific Front este disponibil acum odată cu World of Warships Update 15.9 şi rulează până pe 3 decembrie 2026, cu progres disponibil atât prin clientul principal al jocului, cât şi printr-un browser web, iar distrugătorul premium de Tier VI Monaghan aşteaptă la capătul pistei de recompense.