Nu Există Lumină

Trebuie să spunem că gamerii pot avea o senzație unică de satisfacție care apare doar atunci când „descoperim” un joc. Ceva care era mult mai comun în epoca de aur a gamingului, când accesul la informații era restricționat la reviste și programe, iar cumpărarea unui joc necunoscut implica asumarea unui risc fără întoarcere. În prezent, este foarte greu ca un joc să ne prindă pe nepregătite și, în puținele ocazii când se întâmplă, aproape întotdeauna provine din lumea indie. Acesta este cazul jocului Nu Există Lumină, RPG-ul de acțiune dezvoltat de Zelart, a cărui artă pixelată te lasă deja uimit în trailer, dar este atmosfera sa cea care te face să te îndrăgostești de joc atunci când te cufunzi în lumea sa.

Ca primă impresie, putem spune că pare să fie un joc de acțiune cu lupte frenetice și o simplă scuză narativă care ne invită să continuăm să avansăm. Dar pe măsură ce progresezi, se dovedește că povestea este o fantastică rețea de anecdotă și experiențe ale sute de NPC-uri care ne mențin interesați prin vârfurile de dificultate mare și frustrarea de a repeta o luptă de o duzină de ori.

În Nu Există Lumină jucăm un protagonist misterios ale cărui viață este distrusă în doar câteva secunde. Armata Bisericii Mâinii Mari îi distruge satul, îi omoară familia sub ochii săi și îi ia copilul pentru a fi sacrificat. Umanitatea a fost devastată de o catastrofă globală și, pentru a supraviețui, a fost nevoită să se adăpostească sub pământ. Când totul pare pierdut, apare Samedi, un personaj dubios care ne va face o propunere pe care nu o putem refuza.

Aceasta este începutul unei aventuri care încadrează o gamă largă de emoții, nu doar din cauza evenimentelor care vor modela trama principală, ci și din cauza numărului gigantic de interacțiuni sociale (sub formă de misiuni secundare sau pur și simplu dialoguri) cu NPC-urile care populează orașele subterane complicate. Fiecare personaj pe care îl întâlnim are ceva de spus și din aceste discuții putem intui starea civilizației, tristețile, visele și speranțele sale. Vom fi martori și la cum sunt zdrobiți sau... Există o altă cale posibilă? Poate că acesta este rolul sistemului de karma.

Există două experiențe contrastante care conturează propunerea lui Nu Există Lumină. Pe de o parte, avem partea de acțiune: frenetică, agilă și foarte pedepsitoare. Pe de altă parte, avem narațiunea: lentă, profundă și plină de sugestii și referințe subtile care pictează panorama sumbră a acestei distopii futuriste. Pentru a lega cele două extreme, intră în joc sistemul de karma, reprezentat de o simplă bară jumătate verde și jumătate roșie. Pe măsură ce găsim NPC-uri, putem interacționa cu ele, oferi o opinie sau interveni în problemele lor. În funcție de acțiunile noastre, karma se îndreaptă spre unul dintre cele două părți, iar acest parametru va fi fundamental în ambele aspecte ale aventurii.

În ceea ce privește latura narativă, aceasta deschide sau închide anumite misiuni secundare pentru noi, cu personaje care ne vor vorbi doar dacă suntem pe una dintre părțile scalei de karma. Și poate chiar să determine care dintre multiplele finaluri vom obține la sfârșitul jocului. În ceea ce privește latura jucabilă, consumăm constant puțină karmă bună atunci când folosim unele dintre avantajele pe care le avem disponibile. Atunci când luăm decizii care afectează dezvoltarea narativă, un personaj colorat va apărea și ne va spune ce crede despre aceasta.

Vorbind despre sistemul de luptă, putem spune că este „simplu”. La început, totul ține de atac și evitarea loviturilor cu viteza luminii în timp ce continuăm să avansăm prin decoruri întunecate impresionant recreați cu artă pixelată. Nu ne vom simți niciodată în siguranță, vom fi mereu la un pas să fim înconjurați de inamici gata să ne termine cu câteva lovituri. Dar acel sentiment de pericol devine o sabie cu două tăișuri: adictiv și în același timp copleșitor.

Nu Există Lumină ne invită să luptăm agresiv, provocând toate abilitățile să fie activate printr-o bară de furie care se umple doar atunci când lovim inamicii sau distrugem obiecte de pe scenă și se epuizează rapid dacă nu menținem ritmul atacului. Abilitățile sunt activate printr-o combinație de acțiuni care sunt adesea contraintuitive.

În final, în ciuda unor puncte slabe, jocul ajunge să fie o experiență recomandabilă, nu doar datorită narațiunii sale interessante și întunecate, ci pentru că, în ansamblu, este un joc frumos. Cinematicile au un stil simplu dar unic, designul nivelurilor este excepțional și nu cedează tentației de a se repeta prea mult. Arta pixelată a lui Zelart este minunată, iar animațiile inamicilor sunt la înălțime, cu decoruri majestuoase și creaturi care par ieșite direct din mintea lui H. R. Giger.

Secțiunea sonoră funcționează în armonie cu estetica, generând o atmosferă opresivă prin melodii simple dar bine elaborate, contrastând acțiunea în doza potrivită. Fiecare dintre cele patru căi disponibile are o temă unică, care degenerază până la întâlnirea cu șeful sectorului și, uneori, se bucură de unele schimbări estetice demne de a ne opri pentru a ne bucura de peisaj. În același mod, narațiunea ne conduce să continuăm să ne aprofundăm în istoria acestei distopii, iar personajele principale ajută la câteva întorsături în scenariul care capătă relevanța necesară pentru a menține interesul.

Trebuie spus că Nu Există Lumină poate fi frustrant, întunecat și, uneori, fără speranță. Are o curbă de dificultate destul de greu de însușit, mai ales dacă nu ești un jucător obișnuit cu acest tip de titluri. Dar, dacă ne confruntăm cu provocarea cu răbdare, ne va răsplăti cu o aventură profundă plină de situații interesante. Biserica Mâinii Mari este doar vârful aisbergului... Unele bătălii cu șefii ne vor lăsa cicatrici în amintire și, după ce vedem titlurile finale, vom fi mai mult decât tentați să ne întoarcem în aceste orașe subterane sumbre.